Neuroștiință, psihologia copilului și educație timpurie. Articole clare despre cum cele 3 științe se îmbină pentru a răspunde întrebărilor ”De ce?” și ”Cum”?” din viața de zi cu zi a părinților și a educatorilor.
Nu de puține ori când vorbim cu copiii noștri (și cu adulții dar să rămânem măcar la copii) vorbim dintr-un loc…foarte puțin conștient. Mai ales în momente de stres, încărcate de emoții mari și dificile. Atunci creierul și sufletul nostru este ocupat nu cu relația, nici cu copilul din fața noastră ci, mai degrabă, cu copilul nostru interior. Pe ”butoanele” noastre, pe propriile răni pe care încercam cu ardoare să le acoperim. Iar apoi comunicarea din acel moment devine manifestarea verbală a unor lecții înscrise în mintea și sufletul nostru de demult, de când eram copii. Observi cum se predau ”lecțiile” transgeneraționale, nu?
Oh, dar dacă am putea să ne auzim în acele momente! Dacă ne-ar înregistra cineva! Dac-am putea să ne auzim pe noi înșine și felul în care vorbim!
Evident este imposibil să trăiești în prezent mereu, mai ales dacă ești părinte. Suntem atât de înrădăcinați în ideea că adultul este șeful copilului și că rolul nostru este unul de ”dirijare” sau de controlare. Ca și cum copilul ar fi o păpușă cu frânghii și noi păpușarii atotcunoscători. Nu ne-am permite niciodată ca atunci când un adult are o suferință, disconfort, nervi, supărare să-l pedepsim, să încercăm să ștergem sau să oprim emoția într-un mod atât de intruziv precum o facem cu copiii noștri.
Un adult care își pierde cheile este ”obosit” pe când un copil ce își pierde cheile este ”neatent, uituc, împrăștiat”. Găsim scuze adulților dar ”disciplinăm” copiii.
Cât de des folosim comenzile și instrucțiunile în comunicarea noastră cu copiii?
”Nu-ți fie frică!” Spunem noi. De fapt, negăm emoția. Dictăm cursul pe care copilul ”ar trebui” să-l urmeze. Dar, eu știu că lui îi este frică și, de fapt, vreau să îl ajut să nu-i mai fie. Așadar…îi spun să nu-i mai fie. Logic...Cum spuneam mai sus, dacă ne-am putea auzi pe noi înșine și felul în care vorbim, am descoperi multe lucruri despre noi și despre relația noastră cu cel mic.
Pentru mai multe informații și resurse accesează (https://www.be-beplai.ro/)www.be-beplai.ro (https://www.be-beplai.ro/) și intră și tu în comunitatea părinților altfel!
25 Jan 2022
”Ieșitul afară” este același lucru cu educația naturalistă?
La prima vedere răspunsul ar părea destul de simplu…”Da?!” pentru că în ambele situații ești...afară. Vrei să se conecteze cu natura? Scoate-I afară în natură… ÎNSĂ așa cum ne putem trezi într-o relație cu cineva la un moment prin simplul fapt că ne aflăm în același spațiu sau context tot așa și acea relație va dispărea în timp dacă nu construim ceva la mijloc, oferind și dăruind. O relație autentică presupune interes, curiozitate, pasiune, timp, respect și iubire. Ești de acord? Exact așa cum ne jucăm și interacționăm în copilăria noastră cu oamenii din jur pentru a forma relații semnificative exact așa natura devine partenerul de joacă al fiecărui copil pentru ca acesta în cele din urmă să dezvolte o relație semnificativă cu ea. Așadar, da, este crucial pentru o dezvoltare armonioasă holistică, adică emoțională, spirituală și fizică, ca cei mici să petreacă cât mai mult timp afară jucandu-se și relaționând cu natura.
Dar….mai exact de ce și cum ar trebui să se simtă o relație cu natura?
În acest nou articol vorbim despre cum natura devine partenerul de joacă al copilului și în final partenerul al unei relații profunde de atașament ce devine piatră de temelie pentru identitatea de sine a copilului.
Ne uităm la cum anume natura răspunde celor mai adânci nevoi psihologice ale copilului și vedem concret cum putem aduce natura mai aproape de noi chiar dacă locuim în medii urbane.
Dezbatem puțin și un studiu de caz al unei grădinițe urbană ce a reușit să incorporeze educația naturalistă în joaca și educația celor mici.
PS: vocea astăzi îmi este un pic mai răgușită așa că îmi cer scuze în avans pentru tonalitatea destul de spirituală a articolului!
Pentru mai multe informații și resurse accesează (https://www.be-beplai.ro/)www.be-beplai.ro (https://www.be-beplai.ro/) și intră și tu în comunitatea părinților altfel!
9 Sept 2021
Există așa ceva ca vârsta ”potrivită” pentru intrarea în colectivitate?
Se vehiculează în media că vârsta propice pentru intrarea în colectivitate ar fi de 3 ani. Dar cu această informație ce facem? Alergăm după bone sau ne îngropăm în vinovăție pentru că nu putem acomoda 3 ani de stat acasă cu cel mic? Nu ar fi mai bine oare să știm ce nevoi are copilul de sub 3 ani și să pornim de acolo?
Fie că al tău micuț are 1 an si 6 luni (sau chiar mai puțin! Nu te grăbi să zici ”O, vai!” gândește-te, te rog, la alte țări unde concediul de maternitate durează 6 luni… - UK) când începe acomodarea la grădi sau 3 ani sau chiar 4 important este să ai un cadru de bază din care să-ți construiești așteptările și comportamentele tale în relație cu colectivitatea. Nevoia de siguranță și conectare este aceeași la orice vârstă. Diferă mecanismele de exprimare și capacitatea de control a emoțiilor, a impulsurilor, capacitatea de anticipare și modul în care vârstele diferite își satisfac aceste nevoi.
Trecem în revistă cele mai mari studii ce au explorat efectele grădiniței asupra micuților noștri și discutăm concluziile acestora.
Pentru mai multe informații și resurse accesează (https://www.be-beplai.ro/)www.be-beplai.ro (https://www.be-beplai.ro/) și intră și tu în comunitatea părinților altfel!
Host of Be-Be PLai?
Claim your podcast to manage its listing and keep your show details accurate.
Pod Engine is an independent podcast discovery and analytics service and is not affiliated with or endorsed by this podcast. Artwork and show content belong to their owners. Full legal notice.