Sprijin pentru antreprenori sociali remarcabili - Ashoka România
Despre Ashoka România cu Ovidiu Condurache (Venture Representative)
Ashoka are deja 4 decenii de activitate și, într-o frază, crezul lor este următorul : Lumea e definită de schimbare și are nevoie de un nou mindset. Ashoka imaginează o lume în care fiecare om e un changemaker : o lume în care toți cetățenii sunt puternici să contribuie la schimbare într-un mod decisiv. În România, Ashoka există din 2018 și ei selectează pe an 2 antreprenori sociali in progeamul lor de fellowship. Acum ceva vreme am stat de vorbă cu Ovidiu Condurache de la Ashoka România. Vom despica azi, împreună cu Ovidiu, această noțiune de changemaker. Ce înseamnă ea în viziunea Ashoka și ce aptitudini ies în evidență la un creator de schimbare.
2 May 2022
Combaterea sărăciei menstruale - Irina Vasilescu (președinte Asociația „Pe stop”) și Laura Cireașă („În stare de bine”)
Există multă nevoie de ajutor în medii defavorizate, pentru a compensa aspecte legate de sărăcie. Și chiar dacă nu e, așa cum zice și Irina, cea mai mare problemă a lor, fetele și femeile care sunt ajutate azi de Pe stop (https://pestop.org/) simt că cineva e în echipa lor și au grijă de un aspect important al demnității lor: îngrijirea menstruală.
Am vorbit pentru cel mai recent episod de podcast cu Irina Vasilescu, despre începutul al organizației, dar și despre progresul impresionant și pașii care au făcut ca azi, o organizație cu 3 angajați cu normă parțială și 30 de voluntari să poată fi prezenți lună de lună cu produsele necesare și sesiuni de informare, în ghetouri din București sau de lângă București. Ba mai mult, Irina ne vorbește despre evoluția „Pe stop” prin sprijinirea grupurilor de voluntari care să fie doritori să facă, în orice zonă din țară, ceea ce Irina și colegele fac de 4 ani în regiunea Capitalei.
Am vorbit și cu Laura Cireașă, un adevărat partner al asociației, prin programul În stare de bine (https://instaredebine.ro/), care a acordat un grant important și care a facilitat astfel creșterea sustenabilă a organizației.
Povestea „Pe stop” e impresionantă pentru că e o poveste despre umanitate, de la firul ierbii, dar cu viziune ca la un moment dat, această problemă să fie rezolvată sistematic, cu ajutorul statului. Iar Irina și colegele ei adună date și pot sprijini cu experiența lor valoroasă dobândită lună de lună la întâlniri cu beneficiarele produselor și serviciilor pe care le oferă.
11 Apr 2022
Artă stradală pentru comunitate - Alex Baciu (artist) și Lucian Popa (fondator ZIDART Bacău)
La #așaîncepe urmărim ce aduce „impact în comunitate”, iar azi vorbim despre o sursă de impact suprinzătoare: pereții pictați care revigorează comunități poate adormite.
Azi vorbim cu doi reprezentanți ai street-art-ului : artistul Alex Baciu și fondatorul festivalului ZIDART din Bacău, Lucian Popa.
Alex Baciu este un artist din Constanța care i-a dăruit recent orașului natal cea mai mare pictură murală care purifică aerul.
Lucian Popa este un inițiator și facilitator de proiecte culturale și sociale în Bacău. A fondat ZIDART, festivalul de artă stradală, pentru regenerarea urbană prin această formă complexă de artă.
Ascultă episodul de azi și află despre arta stradală în România, cum e ea înțeleasă, dar și despre întâlnirea dintre un perete pictat și comunitatea care îl găzduiește.
Contact #așaîncepe
Guest appearances
Books guests
Based on episode analysis; this does not confirm that the show is currently accepting guests.
Host of #așaîncepe?
Claim your podcast to manage its listing and keep your show details accurate.
Pod Engine is an independent podcast discovery and analytics service and is not affiliated with or endorsed by this podcast. Artwork and show content belong to their owners. Full legal notice.
Explore this show Podcast research with Pod Engine