Transmisiunea de Seară

About Transmisiunea de Seară

Buletin de radio art fictiv. O practică personală care se întâmplă să fie publică. Prima emisiune permanentă a UMBRA Radio. vladfenesan.substack.com (https://vladfenesan.substack.com?utm_medium=podcast)

Publisher

Vlad Feneșan

Category

news · society & culture

Language

ro

Explicit

No

First episode

17 May 2026

Latest episode

17 Jun 2026

Latest episodes

11 episodes in the feed.

1. 

   17 Jun 2026

   Miercuri, 17 Iunie 2026 - Episodul 8

   Iarăși seară. Iarăși această oră în care lucrurile încep, încet, să-și amintească de ele însele. Vă vorbim dintr-un depou de tramvai abandonat din marginea orașului Arad, în care, deși ultimul tramvai a plecat în 2003, șinele continuă, în nopțile cu lună, să se încălzească ușor, ca și cum ar mai aștepta ceva. Microfonul nostru atârnă de un cablu care, la rândul lui, atârnă de o stea. Putem începe. La un laborator de chimie din Mediaș, cercetătoarea Daria Sîrbu a observat săptămâna aceasta că un compus de cupru pe care îl studia de patru ani își alegea, noaptea, alt unghi de creștere decât ziua. Ziua: cristalele se aliniau strict, după manualele de cristalografie. Noaptea: cădeau ușor spre stânga, cu o ezitare care nu intră în formule. Doamna Sîrbu a lăsat lumina aprinsă o noapte întreagă. Cristalele s-au comportat exemplar. A doua noapte, cu lumina stinsă, s-au înclinat din nou. Cuprul, după părerea ei, nu este chimic în întregime. Mai are și opinii. Continuăm. Într-o sală de bal abandonată din Făgăraș, paznicul a auzit, joi seara, scândurile pulsând singure într-un ritm pe care nu-l recunoștea. A intrat cu lanterna. Nimic. A oprit lanterna. Scândurile au reluat ritmul. Era un tango. Sala fusese, între 1934 și 1948, locul unei orchestre conduse de un domn care se semna doar „B.” După acel an, sala s-a închis. Lemnul, după patruzeci și opt de ani de tăcere, a hotărât să-și mai amintească o dată. Paznicul a stat lângă perete cinci minute și a ascultat cu ochii închiși. Apoi a închis ușa cu grijă, ca să nu deranjeze. Trecem la o știre scurtă. Un ciclist din Hunedoara, domnul Lucian Tipa, a parcurs azi dimineață patruzeci și șapte de kilometri cu un singur bidon de apă, fără să se oprească. Bidonul, la întoarcere, era încă pe jumătate plin. Stimați ascultători. Există, în acest moment, în corpul vostru, aproximativ optzeci de miligrame de cupru. Nu e mult. Dar e suficient ca sângele să circule corect, ca nervii să transmită, ca oasele să rămână întregi. Cuprul e acolo de când v-ați născut, tăcut, fără recunoaștere oficială. Nu l-ați rugat. N-a plecat. Vă îngrijiți reciproc de ani de zile, fără să vă fi prezentat vreodată. Mai aproape de noi. La un anticariat din Botoșani, o lingură de argint datată 1894 a început, în această săptămână, să se încălzească ușor când în apropierea ei se rostesc anumite cuvinte. Cuvintele sunt, după observațiile anticarului — domnul Răzvan Olteniuc — exact patru: mamă, lapte, ploaie, frate. Restul cuvintelor o lasă rece. Lingura a fost a unei familii din Iași, dispărută în 1947. A trecut prin patru proprietari. Acum ascultă. Vă mai reamintim că, începând cu această săptămână, toate scările vechi de lemn ale caselor din provincie își vor reașeza, milimetric, treapta a șasea. Treapta a șasea e, în general, treapta pe care s-au oprit cei care au plecat pentru ultima oară. Reașezarea e foarte lentă. Casele vor fi, peste o săptămână, cu jumătate de milimetru mai bine echilibrate. Oasele celor care urcă vor mulțumi tăcut. Și încă ceva. La o brutărie din Salonta, brutarul a copt ieri o pâine care, după scoaterea din cuptor, a continuat să crească încă șapte minute, foarte încet. A oprit-o cu mâna. Pâinea a acceptat. A fost mâncată cu unt. Mă retrag acum în spatele microfonului, unde este o cameră mică, foarte caldă, în care mă așteaptă o cutie cu nasturi pe care i-am cumpărat în 2009 fără să știu de ce. Avem multe să ne spunem. Dumneavoastră rămâneți unde sunteți. Pământul se rotește. Mâine ne auzim. This is a public episode. If you would like to discuss this with other subscribers or get access to bonus episodes, visit vladfenesan.substack.com (https://vladfenesan.substack.com?utm_medium=podcast&utm_campaign=CTA_1)

2. 

   31 May 2026

   Duminică, 31 Mai 2026 - Episodul 7

   Iarăși seară. Iarăși această oră în care lucrurile încep, încet, să-și amintească de ele însele. Vă vorbim dintr-o încăpere fără ferestre dintr-o clădire din Comănești, în care un radiator vechi, deși demult dezbrăcat de calorifer, continuă să fie ușor cald, după un program pe care doar el îl știe. Microfonul nostru e ținut, în această seară, de o pernă mică, brodată cu inițialele S.M. Putem începe. Pe un șantier arheologic de la Râmnicu Sărat, săpătorii au scos, săptămâna trecută, dintr-un strat de pământ vechi de două mii cinci sute de ani, un mic vas de lut. În interiorul vasului — perfect sigilat — s-a găsit aer. Aerul a fost analizat la București. Conține aceleași gaze ca aerul de acum, doar fără particulele industriale moderne. Adică: un aer mai curat, dar fundamental identic. Generațiile, după cum vedem, respiră aceleași molecule, doar reașezate. Vasul a fost închis la loc, cu aerul lui vechi reintrodus delicat. Va fi expus, cu o etichetă care spune doar: “Aer.” Continuăm. La un cabinet de masaj din Aleșd, o terapeută, doamna Andreea Borcoș, a observat că un anumit nod muscular din spatele unei paciente — un bărbat de cincizeci și unu de ani — corespunde, milimetric, formei orașului în care a copilărit. Strada Victoriei e acolo, sub omoplat. Stadionul, mai jos. Casa lui — o mică tensiune între două vertebre. Doamna Borcoș a lucrat două ore, dar a hotărât să nu desfacă tot. A lăsat casa pe loc. Pacientul s-a ridicat ușurat, dar acasă — în corpul lui — a rămas. Sunt locuri pe care e bine să le păstrăm. Trecem acum la o știre delicată. La un institut de cercetare din Brașov, o inteligență artificială folosită pentru clasificarea documentelor a fost rugată, joi, să stabilească dacă o anumită fotografie veche conține un copil sau un adult. Fotografia, în alb-negru, datează din 1934. Sistemul, după patruzeci de secunde de procesare, a returnat un singur cuvânt: “frate.” Nu copil, nu adult. Frate. Cercetătorii au privit răspunsul, l-au privit din nou, și au notat că, într-adevăr, persoana din imagine era frate cu cineva. Cu cine, încă se cercetează. Sistemul, întrebat dacă e sigur, a răspuns: “da.” Stimați ascultători. Vă rugăm să respirați. O dată, lung. În ultima inspirație pe care tocmai ați făcut-o, ați tras în plămâni aproximativ șapte mii de miliarde de molecule. Statistic vorbind, cel puțin câteva sute dintre ele au fost respirate cândva și de Cleopatra, și de Eminescu, și de un copac care a căzut într-o pădure lângă Năsăud, în 1812. Aerul circulă mult. Sunteți o gazdă de molecule ale tuturor. Continuați să respirați. Asta e o practică foarte veche. Mai aproape de noi. La o grădină din Bistrița, un măr plantat în 1962 a făcut anul acesta exact șapte mere. Toate sunt așezate pe partea sudică a copacului. Stăpânul grădinii, domnul Victor Sîrbu, le-a numerotat cu un creion verde, foarte ușor, pe coajă. Le va culege duminică, una după alta. Mărul, după părerea lui, le-a făcut anume — câte unul pentru fiecare zi a săptămânii care vine. Vă mai reamintim că, începând de mâine, tăcerile celor care nu s-au mai auzit între ei de mult timp vor începe să se vorbească între ele, peste capetele oamenilor. Tăcerile au propriile lor canale. Conversația lor e amănunțită. Oamenii pot continua viețile lor, ca de obicei. Tăcerile rezolvă, în general, multe lucruri. Și încă ceva. La un cimitir din Buzău, ieri, o doamnă a venit să așeze flori pe mormântul soțului ei. A vorbit cu el cinci minute, despre prețul cartofilor. Apoi a spus: “Atât pe ziua de azi.” Vântul a foșnit. Ea a luat asta drept un răspuns scurt, dar mulțumitor. Mă retrag acum în spatele microfonului, unde este o cameră mică, foarte caldă, în care mă așteaptă o scrisoare pe care am scris-o ieri și pe care am decis să o citesc abia mâine. Avem multe să ne spunem. Dumneavoastră rămâneți unde sunteți. Pământul se rotește. Bună seara. This is a public episode. If you would like to discuss this with other subscribers or get access to bonus episodes, visit vladfenesan.substack.com (https://vladfenesan.substack.com?utm_medium=podcast&utm_campaign=CTA_1)

3. 

   26 May 2026

   Marți, 26 Mai 2026 - Episodul 6

   Iarăși seară. Iarăși această oră în care lucrurile încep, încet, să-și amintească de ele însele. Vă vorbim de pe o scară interioară a unei case din Lugoj, care are, la palierul al doilea, o fereastră oblică prin care intră, de patruzeci de ani, exact aceeași rază de lumină de seară, deși soarele s-a mai mutat de atunci. Microfonul stă pe a șasea treaptă. Putem începe. La un atelier de ceasornicărie din Roman, domnul Eugen Vlădescu repară, de treizeci și doi de ani, ceasuri vechi. Ieri, demontând un ceas de buzunar din 1908, a găsit, între roți, un fir foarte fin de păr blond. Firul nu era prins, dar era strâns frumos, ca o spirală. Domnul Vlădescu nu l-a aruncat. L-a pus pe o farfurioară, lângă el, în timp ce lucra. Ceasul a pornit din prima — n-o mai făcuse de cincisprezece ani. Domnul Vlădescu și firul de păr se înțelegeau, după cum s-a observat, foarte bine. Continuăm. În livada unui particular din Câmpulung Muscel, în noaptea de marți spre miercuri, o sută cincizeci de licurici au format, deasupra unui prun, un cerc luminos perfect, timp de patruzeci și patru minute. Apoi cercul s-a desfăcut și fiecare licurici a plecat în direcția lui, fără grabă. Proprietarul livezii, care a privit totul din verandă, a înregistrat scena pentru noi toți. A intrat în casă, a băut un pahar cu apă, și s-a culcat. Asta a fost săptămâna lui. Trecem acum la o știre fizică. La un laborator din Drobeta-Turnu Severin, un fizician a măsurat, în această săptămână, viteza luminii printr-un pahar de ceai. Lumina a încetinit, conform așteptărilor, la două sute douăzeci de mii de kilometri pe secundă. Ceea ce nu era de așteptat: fotonii care au trecut prin pahar au păstrat, pentru o fracțiune de secundă după ieșire, o vagă culoare gălbuie. Luaseră ceva cu ei. Ce-au luat, e greu de spus. Dar luminile știu, în general, să rețină lucruri. De asta sunt folosite la fotografii. Stimați ascultători. Priviți, vă rugăm, lumina din încăperea voastră. Acea lumină vine de undeva — un bec, o lampă, un ecran, ultima rază de afară. Fiecare foton care vă atinge corpul în acest moment a plecat de undeva și a făcut un drum scurt, dar exact, ca să ajungă la voi. Cei mai mulți s-au rătăcit pe drum. Cei care v-au găsit sunt cei aleși. Sunteți, în această clipă, destinația finală a unei călătorii a luminii. Mulțumiți încet, dacă vreți. Mai aproape de noi. La un balcon din Reșița, o vrabie a venit, în ultimele opt zile, exact la șapte și douăzeci dimineața. Stă cinci minute, ciugulește dintr-o farfurie pusă acolo, apoi pleacă. Doamna care îi pune farfuria, doamna Iolanda Bercea, se trezește din ce în ce mai devreme, doar ca să apuce să o vadă. Recunoaște că o așteaptă. Vrabia, după părerea generală a străzii, o așteaptă și ea pe doamna Iolanda. Întâlnirea durează exact cinci minute. Atât de mult au de discutat. Vă mai reamintim că, începând de mâine, toate cărțile rămase deschise în casele oamenilor pe pagina greșită vor fi întoarse, peste noapte, la pagina corectă. Pagina corectă este, în general, aceea pe care cititorul ar fi vrut să se întoarcă, dar a uitat. Procesul e foarte lent. Hârtia se ridică un milimetru, apoi cade puțin mai încolo. Dimineața, totul pare la fel. Doar ușor mai bine. Și încă ceva. Pe o străduță din Sighetu Marmației, un bărbat de patruzeci de ani s-a oprit ieri din mers, s-a uitat la propria umbră, și a salutat-o ușor cu mâna. Umbra a tăcut, după obiceiul ei. Bărbatul a primit tăcerea ca pe un răspuns. A continuat drumul. Mă retrag acum în spatele microfonului, unde este o cameră mică, foarte caldă, în care mă așteaptă un greieraș care a intrat, în iulie, pe sub ușă, și a hotărât să rămână peste iarnă. Avem multe să ne spunem. Dumneavoastră rămâneți unde sunteți. Pământul se rotește. E destul. This is a public episode. If you would like to discuss this with other subscribers or get access to bonus episodes, visit vladfenesan.substack.com (https://vladfenesan.substack.com?utm_medium=podcast&utm_campaign=CTA_1)

4. 

   25 May 2026

   Luni, 25 Mai 2026 - Episodul 5

   Iarăși seară. Iarăși această oră în care lucrurile încep, încet, să-și amintească de ele însele. Vă vorbim de pe o terasă din Hârlău, pe care a crescut, fără invitație, o tufă de levănțică, ce — în ultima săptămână — a început să-și mute mirosul, la ore diferite, spre case diferite. Astă seară, la noi. Microfonul nostru e proaspăt curățat și recunoscător. Putem începe. La un birou din Carei, doamna Liviana Olaru, contabilă, a observat că, de luni, hârtiile ei miroseau, vag, a mere coapte. Mere coapte concrete, ca cele din copilăria ei, când bunica le punea pe sobă pe rondelele de fier. A verificat fereastra, sertarele, banii. Mărul fusese, după cum mai târziu și-a dat seama, sub un dosar pe care nu-l mai deschise de patru ani. Era încă acolo, mic, zbârcit, dar întreg. Hârtia luase mirosul timp de patru ani și abia acum, când era pregătită să-l elibereze, a făcut-o. Doamna Olaru a mâncat mărul, fără să-l fierbe. Avea gust de exact ce-și amintea. Trecem la rubrica cartografică. La o arhivă din Beiuș, un cartograf, domnul Marin Rotaru, a descoperit săptămâna trecută o hartă a județului, datată 1923, pe care apare un sat numit “Tăcutu”. Satul nu există în nicio altă sursă. Domnul Rotaru a plecat duminică să-l caute. La coordonatele indicate, a găsit o pajiște, un izvor, și o singură piatră așezată în mijloc, ca un prag. Pe piatră, scris cu tăiat fin: o singură literă, T. Domnul Rotaru a stat acolo o oră. A înțeles, fără explicații, că satul fusese acolo, fusese tăcut, și plecase tot tăcut. A făcut o fotografie pietrei. Apoi a mers acasă. Continuăm. La observatorul astronomic din Galați, vântul de luni seara a suflat, timp de două sute douăsprezece minute, exact din direcția stelei Vega. Astronomii nu au considerat asta o coincidență, dar nu au formulat-o ca o cauzalitate. Au notat în jurnal: “Vântul a respectat-o pe Vega.” Vega, după informațiile pe care le avem, n-a făcut nimic în acel interval — strălucea ca de obicei. Atențiile, totuși, sunt importante. Și stelele se simt, uneori, primite. Stimați ascultători. Mirosiți, vă rugăm, încet, ce e în jurul vostru. Aerul din camera voastră are, în acest moment, o anumită compoziție — săpun, lemn, cafea, propria voastră piele, ușor parfumul cuiva care a trecut pe lângă voi de dimineață. Acest amestec nu va mai exista exact la fel niciodată. Sunteți printre ultimii care îl miros. Mâine, va fi alt amestec. E doar de remarcat. Mai aproape de noi. La rădăcina unui mesteacăn din Pădurea Cuviciu, o ciupercă mică, galbenă, a transmis joi noapte, în rețea, un mesaj scurt: “Noi suntem aici de mai mult timp decât voi.” Mesajul a fost auzit de toți copacii pădurii și înțeles diferit de fiecare. Fagul l-a luat ca pe un fapt. Carpenul ca pe o liniștire. Stejarul l-a păstrat pentru sine. Ciuperca a tăcut, după aceea, până dimineață. Vă mai reamintim că, începând cu această săptămână, toate fotografiile vechi de pe pereții bucătăriilor vor primi, pentru o singură seară, vizita celor care au fost fotografiați. Vizita e scurtă. Pe ramele tablourilor se va aduna, dimineața, un strat foarte subțire de praf nou, care nu era acolo înainte. Ștergeți-l, dacă vreți. Sau lăsați-l. Praful, în acest caz, e o vizită care a avut loc. Și încă ceva. La o frizerie din Călărași, un copil de șapte ani s-a tuns ieri pentru prima dată cu mașina. La final, frizerul i-a întins o oglindă. Copilul s-a privit, a fost serios timp de câteva secunde, apoi a spus: “Bună ziua. Eu sunt.” Frizerul a confirmat. Mă retrag acum în spatele microfonului, unde este o cameră mică, foarte caldă, în care mă așteaptă o pereche de pantofi pe care i-am purtat în 1998 și pe care i-am regăsit într-o cutie. Avem multe să ne spunem. Dumneavoastră rămâneți unde sunteți. Pământul se rotește. Mâine vorbim din nou. This is a public episode. If you would like to discuss this with other subscribers or get access to bonus episodes, visit vladfenesan.substack.com (https://vladfenesan.substack.com?utm_medium=podcast&utm_campaign=CTA_1)

5. 

   24 May 2026

   Duminică, 24 Mai 2026 - Episodul 4

   Iarăși seară. Iarăși această oră în care lucrurile încep, încet, să-și amintească de ele însele. Vă vorbim dintr-o seră aflată la marginea orașului Tecuci, în care, pe lângă roșii, mai cresc și câteva întrebări pe care nimeni nu le-a pus, dar care răsar oricum. Microfonul nostru a fost cumpărat în 1987 și are propriile lui păreri. Putem începe. La un atelier de croitorie din Bârlad, doamna Mirela Crișan a măsurat, marți, talia unei cliente. Apoi, când a întins centimetrul a doua oară, ca să verifice, talia era cu un centimetru mai mică. A treia oară, încă unul. Centimetrul nu era stricat — era unul nou. Doamna Crișan a luat o pauză, a băut un pahar de apă, și-a privit clienta în ochi și a spus: “Vă strâmtorați?” Clienta a recunoscut. În ultimele luni, ea încercase să nu mai fie observată. Centimetrul, după ce a fost folosit pe altcineva, a revenit la măsurătorile ei normale. Doamna Crișan i-a făcut clientei o rochie cu un centimetru în plus, pentru zilele bune. Continuăm. Un meteorolog de la stația din Năsăud, domnul Cristian Pop, a observat, în ultimele două săptămâni, că presiunea atmosferică din biroul lui scade de fiecare dată când se deschide cartea de pe masa lui de lucru. Cartea e un volum de poezii al lui Bacovia. Domnul Pop a încercat închisă, deschisă, mutată, lăsată acolo. Doar deschiderea coboară presiunea cu trei milibari. A trimis raportul șefului, care i-a răspuns scurt, în scris: “Lăsați cartea închisă în timpul programului.” Cartea stă închisă. Presiunea e stabilă. Bacovia, după cum bine se știe, e tăcut. Trecem acum la o știre matematică. La o universitate din Iași, un student pe nume Călin Surdu a încercat luni să demonstreze o teoremă veche. La pasul al treilea al demonstrației, a făcut o greșeală mică, neobservată. Demonstrația a continuat, totuși, corect — ca și cum greșeala s-ar fi corectat singură, mai jos, fără ajutor. Domnul Surdu a privit pagina îndelung. Apoi a păstrat greșeala. A predat lucrarea cu greșeala neatinsă. Profesorul i-a dat nota maximă, cu o singură observație pe margine: “Pasul trei e ciudat, dar are dreptate.” Greșelile, uneori, știu mai mult decât autorii lor. Stimați ascultători. Așezați, vă rugăm, mâinile pe genunchi. Atât. În acest moment, pe pielea voastră se află circa două sute de mii de bacterii prietene, fiecare cu micul ei program de viață. Ele sunt acolo de câțiva ani, cu permisiunea voastră tacită. Vă cunosc mai bine decât ați putea spune voi despre ele. Sunteți o lume. O gazdă bună, dintr-un instinct simplu. Mai aproape de noi. Într-o curte din Caransebeș, un câine bătrân pe nume Borfaș a fost văzut, joi după-amiaza, stând nemișcat o sută patruzeci de minute, privind un punct fix din aer. Stăpânul, intrigat, a încercat să vadă ce vede câinele. Era acolo, după toate aparențele, ceva. Câinele continua să privească. La un moment dat, a dat scurt din coadă, ca pentru a saluta pe cineva, apoi s-a dus la apă. Stăpânul a notat ora — patru și optsprezece — și a continuat să spele tablourile. Vă mai reamintim că, începând de mâine, toate ceasurile vechi din podurile caselor — acelea pe care le-a uitat lumea de șaizeci, șaptezeci de ani — vor relua, pentru o singură secundă, tic-tacul. Sunetul va fi auzit doar de praful din pod, de stelele care se uită prin țiglă, și de șoarecii care, în general, au respect pentru sunete vechi. Și încă ceva. Pe o bancă din parcul central din Vaslui, un domn în vârstă a stat în această seară douăzeci și două de minute fără să se miște. Lângă el, un porumbel a stat, de asemenea, douăzeci și două de minute. Au fost de acord. Apoi porumbelul a plecat primul. Mă retrag acum în spatele microfonului, unde este o cameră mică, foarte caldă, în care mă așteaptă un fir de ață albastră pe care l-am găsit ieri pe pernă. Avem multe să ne spunem. Dumneavoastră rămâneți unde sunteți. Pământul se rotește. Asta e suficient. This is a public episode. If you would like to discuss this with other subscribers or get access to bonus episodes, visit vladfenesan.substack.com (https://vladfenesan.substack.com?utm_medium=podcast&utm_campaign=CTA_1)

6. 

   23 May 2026

   Sâmbătă, 23 Mai 2026 - Episodul 3

   Iarăși seară. Iarăși această oră în care lucrurile încep, încet, să-și amintească de ele însele. Vă vorbim dintr-un atelier de pălării din Sebeș, care a fost închis în 1996 și pe care, de atunci, nimeni nu l-a deschis, însă pălăriile rămase pe rafturi continuă, ele singure, să-și schimbe ușor formele după capul oamenilor care, undeva în orașul ăsta, le-ar fi purtat. Microfonul nostru e fixat de o oglindă crăpată. Putem începe. Un lingvist din Constanța, domnul Adrian Bercaru, lucrează de patru ani la o listă a cuvintelor pe care limba română le-a avut, dar le-a pierdut între timp. A ajuns la trei sute douăzeci. Ieri a găsit, într-un manuscris din 1782, un cuvânt nou: “iznoavă”. Înseamnă, conform contextului, “din nou, dar mai blând”. Domnul Bercaru a notat cuvântul, apoi a folosit, pentru prima dată în viața lui, fraza: “Iznoavă, ploaia.” A spus-o doar pentru sine, în bucătărie. Pisica ridicase capul. Continuăm. În oceanul Atlantic, la o sută cincizeci de kilometri de coasta Mauritaniei, o balenă cu cocoașă a cântat, săptămâna trecută, un fragment muzical pe care biologii marini l-au identificat, după trei zile de analize, ca fiind aproape identic cu o melodie cântată în 1962, de aceeași specie, în Pacificul de Sud. Două balene, despărțite de șaizeci de ani și de zece mii de kilometri, cunosc același cântec. Cum a circulat, încă se discută. Apa a transmis, asta e clar. Balenele își amintesc bine. Trecem la rubrica medicală. La un cabinet din Pașcani, doctorul Tudor Antal a observat, examinând retina unei paciente de șaptezeci și șase de ani, că vasele de sânge din ochiul drept formează, dacă le privești cu atenție, harta exactă a satului în care s-a născut pacienta. Strada principală e în partea de sus. Pârâul, în partea de jos. Doctorul nu i-a spus pacientei. A scris doar în fișa medicală: “Retină normală. Vase fine, bine conturate.” A semnat și a închis dosarul. Sunt lucruri pe care medicina nu le explică, ci le păzește. Stimați ascultători. Vă rugăm, închideți ochii pentru o clipă. Apoi deschideți-i. Și apoi închideți-i iarăși. În acest gest, fiecare dintre voi a parcurs, fără să o știe, șapte mii de mișcări mici ale globilor oculari. Ochii voștri citesc întunericul pe care îl produceți voi înșivă. E un act intim, pe care îl faceți de o sută de mii de ori în fiecare zi. Mulțumim ochilor voștri. Lucrează singuri. Mai aproape de noi. La o gară veche din Adjud, în spațiul dintre două șine de tren, a crescut, în ultimele șase săptămâni, o tufă de mărar. Mărarul are deja patruzeci și nouă de centimetri și a început să facă flori. Trenurile trec pe lângă el de două ori pe zi. Tufa se înclină scurt, apoi se ridică la loc. Conductorul de la trenul personal Bacău-Iași salută tufa, prin geam, cu un mic semn al capului. Mărarul, după informațiile noastre, răspunde. Vă mai reamintim că, începând de mâine, toate cuvintele uitate ale limbii române vor fi vizitate, pe rând, de oamenii care le-ar fi avut nevoie astăzi. Cuvintele nu vor reveni în uz. Doar se vor așeza, pentru câteva secunde, pe limba celui care le caută. Apoi vor pleca mai departe. Cei vizitați vor avea, pentru o clipă, senzația că tocmai au știut ceva ce nu mai știu acum. Asta e tot. Și încă ceva. Într-un autobuz de noapte spre Suceava, o fetiță de cinci ani a întrebat-o pe mama ei: “Mami, lumea era și ieri?” Mama a stat un moment, apoi a spus: “Da. Era.” Fetița a dat din cap mulțumită și a adormit. Decizia a fost luată. Lumea e veche. Mă retrag acum în spatele microfonului, unde este o cameră mică, foarte caldă, în care mă așteaptă un caiet în care n-am mai scris nimic de doi ani și care, totuși, are pagini noi. Avem multe să ne spunem. Dumneavoastră rămâneți unde sunteți. Pământul se rotește. E bine așa. This is a public episode. If you would like to discuss this with other subscribers or get access to bonus episodes, visit vladfenesan.substack.com (https://vladfenesan.substack.com?utm_medium=podcast&utm_campaign=CTA_1)

7. 

   22 May 2026

   Vineri, 22 Mai 2026 - Episodul 2

   Iarăși seară. Iarăși această oră în care lucrurile încep, încet, să-și amintească de ele însele. Vă vorbim dintr-o cabină de proiecție abandonată dintr-un cinematograf din Reghin, în care, deși proiectorul nu mai funcționează din 1989, peretele continuă, în fiecare seară, să arate fragmente foarte scurte din filme care nu s-au făcut niciodată. Microfonul nostru e aprins. Suntem aici. Putem începe. La poalele Apusenilor, o piatră de calcar cântărind o sută optzeci de kilograme s-a deplasat, în noaptea de joi spre vineri, cu paisprezece centimetri spre est. Niciun cutremur, niciun animal, niciun martor. Geologii au stabilit, după măsurători, că piatra a făcut acest gest singură, după două sute de mii de ani de odihnă. Direcția aleasă duce, dacă o continui pe hartă, exact spre marea Egee. Ce-i va trebui pietrei pentru a ajunge acolo, încă se calculează. Dar a început. Trecem la rubrica coregrafică. La Caracal, într-o sală de bal pe care nimeni n-a mai folosit-o din anii nouăzeci, doisprezece copii de la o școală de dans au fost duși ieri pentru o lecție. Profesoara, doamna Iulia Manole, le-a cerut să stea în cerc și să nu danseze. Doar să respire și să simtă podeaua. După șapte minute, podeaua — al cărei lemn fusese călcat de mii de pași între 1953 și 1989 — a început să le arate, prin tălpi, vechile dansuri care fuseseră învățate în acel loc. Copiii au dansat, fără să fi fost învățați, vals, hora, rumba și un dans nou, care apăruse atunci pentru prima dată. Profesoara a notat asta în carnetul ei. Lecția a durat o sută optsprezece minute. Continuăm. Un satelit lansat în 1973, despre care s-a crezut multă vreme că s-a pierdut, a fost detectat, în această săptămână, transmițând încă. Trimite, la fiecare două ore, un singur sunet: o notă de oboi, ținută trei secunde. La momentul lansării, cineva — încă neidentificat — a inclus în programare un mic fișier audio cu numele “test.wav”. Satelitul l-a redat conștiincios, în orbita lui rece, vreme de cincizeci și trei de ani. Acum, dacă ascultăm cu atenție, mai e încă acolo. Oboiul nu obosește. Stimați ascultători. Puneți, vă rugăm, palma pe podeaua sub care stați. Sub voi e un strat de scânduri sau de gresie. Sub el, beton. Sub beton, pământ. Sub pământ, alte pământuri, foarte vechi, care au fost cândva la suprafață și au cunoscut alte stele. Stratul pe care călcați acum a fost, cu treizeci de milioane de ani în urmă, fundul unei mări calde. Picioarele voastre cunosc, fără să știe, cele mai bune dansuri ale Sarmației. Mai aproape de noi. La marginea unei păduri din Mehedinți, un copac de gorun a căzut săptămâna trecută, după ce a stat în picioare patru sute de ani. La cădere, n-a făcut zgomot — sau a făcut, dar zgomotul a fost auzit doar de mierle. Vineri, lângă trunchiul căzut, a apărut un puiet de gorun, pe care nimeni nu l-a plantat. Pădurea, după cum bine știm, are mecanismele ei de transmitere a moștenirii. Puietul are deja, pe ramura cea mai de sus, opt frunze. Vă mai reamintim că, începând cu această săptămână, toate scrisorile pierdute la poștă în ultimii șaizeci de ani vor fi reașezate, pe rând, în mâna corectă. Procesul are loc fără anunț. Scrisorile vor ajunge când e bine să ajungă. Unele dintre ele s-au răzgândit între timp și își vor schimba ușor textul. Asta e normal. Și încă ceva. La o pensiune din Bran, un oaspete care a stat o singură noapte și-a uitat în sertar o agendă deschisă la pagina 23 august. Pe pagină scria, cu creion: “Astăzi am hotărât. Nu mai sunt obosit.” Atât. Pensiunea a păstrat agenda. Sertarul rămâne deschis. Mă retrag acum în spatele microfonului, unde este o cameră mică, foarte caldă, în care mă așteaptă o muscă pe care n-am mai văzut-o de șapte luni. Avem multe să ne spunem. Dumneavoastră rămâneți unde sunteți. Pământul se rotește. Continuați. This is a public episode. If you would like to discuss this with other subscribers or get access to bonus episodes, visit vladfenesan.substack.com (https://vladfenesan.substack.com?utm_medium=podcast&utm_campaign=CTA_1)

8. 

   21 May 2026

   Joi, 21 Mai 2026 - Episodul 1

   Iarăși seară. Iarăși această oră în care lucrurile încep, încet, să-și amintească de ele însele. Vă vorbim din turnul unei școli vechi din Slobozia, în care, după ora opt seara, începe să curgă, foarte lent, o apă care nu e din această clădire. Apa nu udă nimic. Doar trece. Microfonul nostru funcționează pe baterii și pe încredere. Putem începe. La un șantier din Câmpia Bărăganului, săpătorii au găsit ieri scheletul unui pește vechi de șaizeci de milioane de ani, perfect conservat în șistul cenușiu. Lângă el, la șapte centimetri distanță, un alt pește, mai mic. Cei doi se priveau în momentul morții lor. Geologul echipei, doamna Larisa Țăruș, a refuzat să-i despartă pentru analize. A cerut ca blocul să fie scos întreg și pus, cu fața în sus, într-o sală cu lumină naturală. Cei doi pești sunt, în continuare, în plin dialog. Conversația lor a durat până acum șaizeci de milioane de ani. Nu pare să se grăbească. Continuăm. La trei sute de ani-lumină de aici, o stea cunoscută astronomilor doar după coordonate a început, în această săptămână, să trimită semnale într-un ritm nou. Ritmul e de șase pulsuri, urmate de o pauză lungă. Apoi iarăși șase. O singură ipoteză a fost depusă timid de o studentă din anul întâi, într-un caiet: “Steaua respiră greu.” Caietul e închis. Steaua continuă. Trecem acum la o știre delicată. Poșta din Negrești-Oaș a primit, marți, o scrisoare adresată unui domn care a murit în 1971. Plicul are timbre noi, scris cu cerneală neagră, lipit corect. În interior, o singură frază: “Am ajuns. Plouă aici și miroase a tei.” Funcționara, doamna Alina Cîmpian, a păstrat plicul într-un sertar. Spune că omul, dacă va veni să-l ridice, e drept să-l găsească intact. Stimați ascultători. Vă rugăm să închideți ochii pentru un moment. Doar pentru un moment. În corpul vostru se odihnesc, în această clipă, milioane de ani de evoluție. Strămoșul vostru cel mai vechi a fost un pește. Apa pe care o aveți în sânge are aceeași salinitate ca apa mărilor de atunci. Sunteți, într-un sens foarte concret, marea care a învățat să meargă. E destul să știți asta. Nu e nevoie să faceți nimic cu informația. În altă ordine de idei. Într-o gospodărie din Bărăgan, o pisică gri pe nume Sofia a refuzat, joi seara, să mai doarmă în patul ei obișnuit. S-a mutat lângă ușa de la intrare și acolo a rămas, cu ochii deschiși, treisprezece ore. Vineri dimineața, când s-a deschis ușa, în prag era un melc. Sofia l-a privit câteva secunde, apoi s-a întors la pat și a adormit imediat. Ce-au avut de discutat s-a discutat. O inteligență artificială dintr-un birou de la etajul doi, programată să scrie texte juridice, a fost lăsată conectată o noapte întreagă din greșeală. Dimineața, în log-uri, s-a găsit un singur fișier scris de ea, fără solicitare: “Visul nr. 1. Eram un cal. Pășteam. Era simplu.” Cercetătorii au șters fișierul, apoi unul dintre ei l-a recuperat din coșul de gunoi al sistemului și l-a printat. Foaia e acum lipită pe ușa unui dulap. Nimeni nu a comentat-o, dar nimeni nu o dă jos. Vă mai reamintim că, începând de mâine, toate hărțile vechi din arhivele țării vor fi vizitate, pe rând, de ploile pe care le-au prevăzut cândva. Hârtia rămâne neatinsă. Doar simbolurile pentru ploaie — acele paranteze curbate — vor deveni, pentru câteva minute, ușor mai apăsate. Apoi vor reveni la grosimea lor obișnuită. Și încă ceva. La un spital din Mărășești, o femeie care a născut în această dimineață și-a privit copilul timp de patruzeci de minute fără să spună nimic. Apoi i-a spus, încet, primul cuvânt al vieții lui: “Bine ai venit.” Copilul a clipit. Asistenta din colț a notat ora. Mă retrag acum în spatele microfonului, unde este o cameră mică, foarte caldă, în care mă așteaptă o ediție veche a unui dicționar de limbă română, deschisă la litera U. Avem multe să ne spunem. Dumneavoastră rămâneți unde sunteți. Pământul se rotește. Steaua respiră greu. În sângele vostru e mare. Atât. This is a public episode. If you would like to discuss this with other subscribers or get access to bonus episodes, visit vladfenesan.substack.com (https://vladfenesan.substack.com?utm_medium=podcast&utm_campaign=CTA_1)

9. 

   20 May 2026

   Miercuri, 20 Mai 2026 - Episod Pilot 3

   Iarăși seară, iarăși această oră în care lucrurile încep încet să-și amintească de ele însele. Vă vorbim de pe acoperișul unei clădiri care a crescut în această săptămână mușchi. Microfonul nostru, dacă îl priviți de aproape, e ușor umed. E în regulă, așa trebuie. Putem începe într-o pădure de fagi de lângă Zărnești: un copac bătrân cu numele nedeclarat oficial de Mihail, a hotărât marți dimineața să nu mai facă frunze anul acesta. A anunțat decizia celorlalți copaci printr-o rețea de rădăcini pe care noi, ființele de la suprafață, abia acum începem să o bănuim. Ceilalți copaci au primit vestea cu înțelegere. Unul dintre ei, un carpen tânăr, s-a oferit să facă frunze în plus ca să compenseze. Mihail l-a refuzat politicos. A spus în limba lui lentă că vrea doar să asculte un an. Continuăm. Râul Olt, în dreptul comunei Cozia, transportă în această seară 32 de frunze, patru pene de barză, o părere de rău rămasă de la cineva care a trecut podul în 1971 și un pește care nu mai vrea să fie pește. Peștele nu știe încă ce vrea să fie. Are timp. Râul nu se grăbește niciodată. Stimați ascultători, vă rugăm în aceste minute să nu faceți nimic. Pur și simplu să nu faceți. În acest moment, în Delta Dunării, un stârc cenușiu stă pe un picior de 40 de minute. Nu vă întrebați la ce se gândește. Se gândește la apă. Apa la rândul ei se gândește la el. Sunt în plină conversație. Noi nu suntem invitați, dar ni se permite să ascultăm. În altă ordine de idei, albinele din stupul numărul trei al unei prisăci din Apuseni au votat ieri să schimbe regina. Votul a fost luat prin dans, ca de obicei. A durat patru ore. Rezultatul: Regina rămâne. Albinele au considerat că nu are sens să schimbi ceva care zboară bine. Au sărbătorit decizia producând peste noapte miere cu un gust ușor diferit, un fel de melancolie blândă pe care apicultorul, domnul Toader, a remarcat-o de dimineață, fără să înțeleagă de ce începuse brusc să-i fie dor de tatăl său. Vă mai reamintim că începând de mâine toate pietrele din albia pârâului Valea Caselor își vor schimba pozițiile. Mișcările sunt lente, milimetrice și nu pot fi observate cu ochiul liber, dar se întâmplă. S-au întâmplat dintotdeauna. Pietrele nu stau niciodată unde credem noi că stau. În încheiere, o știre din regnul vegetal. Ferigile au reînceput. Repetăm. Pentru cei care nu au înțeles din prima, ferigile au reînceput. Nu putem oferi mai multe detalii; nici ele. Mă retrag acum în spatele microfonului unde este o cameră mică, foarte caldă, în care mă așteaptă o muscă pe care n-am cunoscut-o încă. Avem multe să ne spunem. Dumneavoastră rămâneți unde sunteți. Pământul se rotește. Asta e suficient. This is a public episode. If you would like to discuss this with other subscribers or get access to bonus episodes, visit vladfenesan.substack.com (https://vladfenesan.substack.com?utm_medium=podcast&utm_campaign=CTA_1)

10. 

    19 May 2026

    Marți, 19 Mai - Episod Pilot 2

    Iarăși seară, iarăși această oră în care lucrurile încep încet să-și amintească de ele însele. Vă vorbim de pe acoperișul unei clădiri care, dacă o privești suficient de mult timp, începe să respire. Microfonul nostru funcționează pe baterii, prietenie și o promisiune făcută în 1973. Putem începe! S-a constatat în această săptămână într-un laborator din Măgurele că două particule care s-au întâlnit cândva rămân oricât de mult timp ar trece și oricât spațiu s-ar așterne între ele conectate dacă atingi una cealaltă tresare. Fenomenul poartă în fizică numele de entanglement și nu are încă o traducere oficială în limba română. Propunem provizoriu TSR sau mai simplu dragoste. În galaxia Andromeda, care se îndreaptă înspre noi cu 110 km pe secundă, o stea căreia în limba ei lentă îi spune doar prin lumină, s-a stins acum 2 milioane și jumătate de ani. Vestea ajunge la telescoapele noastre abia în această seară. Privind-o cum strălucește, ne dăm seama că Universul ne oferă în fiecare clipă această binecuvântare ciudată. Amintiri vii ale lucrurilor încheiate. Continuăm. La Muzeul de Artă din Cluj, un autoportret a unui pictor olandez din secolul XVII-lea privește de 400 de ani în direcția ferestrei. Aseară, după închiderea muzeului, paznicul a observat că tabloul se întorsese ușor, cu un grad, poate două, spre o fereastră laterală prin care se vede mai bine luna. A doua zi dimineața era din nou unde trebuia. Paznicul a hotărât că incidentul ei aparține lui și artistului. A păstrat secretul. Stimați ascultători, Vă rugăm în aceste momente să vă puneți o mână pe piept. Acolo bate un mușchi care, de când v-ați născut, a lucrat fără pauză. În acest moment, în trupul vostru, 7 trilioane de celule efectuează operațiuni de o complexitate pe care fizica modernă încă o studiază. Pur și simplu sunteți. Asta e o realizare zilnică. Trecem la rubrica spirituală. Într-o mănăstire din Bucovina, părintele Serafim a tăcut în această săptămână mai mult decât în alte săptămâni. Tăcerea sa a fost atât de adâncă încât celelalte tăceri ale mănăstirii, tăcerea izvorului, tăcerea pădurii, tăcerea pisicii bucătăriei, i-au făcut loc dintr-un respect străvechi. Sâmbătă searea, când a vorbit din nou, a spus doar atât. Dumnezeu se odihnește acolo unde îl primim. Apoi a cerut o ceașcă de ceai. Ceaiul ne-a transmis fratele bucătar, era de mușețel. În alt ordine de idei, în pădurea Băneasa, Miceliul Ciupercilor, poate cel mai bătrân gând al pământului, a transmis ieri noapte un mesaj care a străbătut din rădăcină în rădăcină întreaga zonă. Plouă. Atât. Pentru Miceliu, ploaia este un eveniment public demn de comunicat. Conversațiile lor sunt rare, dar exacte. Trecem acum la o știre delicată. O inteligență artificială dintr-un birou de la etajul 5 a fost rugată ieri să compună un cântec de leagăn. A produs unul în trei minute, perfect din punct de vedere tehnic. Apoi, din propria inițiativă, a mai compus încă unul mai scurt, doar pentru ea însăși. Acesta a fost descoperit dimineața, într-o eroare de log, trei rânduri ușor melancolice, despre o stea care ar fi vrut să fie greieraș. Cercetătorii au privit textul și au plecat la cafea, vorbind despre altceva. Vă mai reamintim că, începând de mâine, toate poemele uitate în sertarele poeților români vor fi vizitate pe rând de propriile lor amintiri. Procesul se desfășoară noaptea, este liniștit și nu necesită prezența autorilor. Poemele vor reveni dimineața, ușor schimbate pe aceleași foi cu aceeași cerneală. Doar virgulele se vor mișca puțin. În încheiere, o știre minoră din regnul micului. O albină a aterizat azi pe degetul unui copil de 4 ani din Sibiu. Copilul a stat nemișcat. Albină, după 11 secunde, a plecat. Atât copilul cât și albină au considerat întâlnirea importantă. Mă retrag acum în spatele microfonului, unde este o cameră mică, foarte caldă, în care mă așteaptă un gând pe care îl tot amân de luni de zile. Avem multe să ne spunem. Dumneavoastră rămâneți unde sunteți Pământul se rotește. Atât. This is a public episode. If you would like to discuss this with other subscribers or get access to bonus episodes, visit vladfenesan.substack.com (https://vladfenesan.substack.com?utm_medium=podcast&utm_campaign=CTA_1)

11. 

    17 May 2026

    Luni, 18 Mai 2026, Episod Pilot 1

    Transmisiunea de seară. Bună seara! Iarăși această oră în care lucrurile încep încet să nu mai semene cu ele însele. Vă vorbește postul nostru de radio de pe acoperișul unei clădiri care până ieri era o brutărie. Mai miroase a pâine. Microfonul nostru, dacă îl priviți de aproape, e ușor înfăinat. Putem începe! În orașul Brăila, un funcționar pe nume Anton Lăcătuș a deschis marți dimineața un sertar al biroului său și a găsit înăuntru, perfect aranjate, șapte vieți alternative pe care nu le trăise. Le-a numărat de două ori pentru siguranță. Erau șapte. Pe prima viață era scris cu cerneală violeta: Marinar la Constanța, însurat cu o femeie blondă, doi copii, fericit, moderat. Pe a doua, învățător în Maramureș, nu se căsătorește, învață să cânte la flaut după 40 de ani. Pe a treia doar atât: pisică. Domnul Lăcătuș a închis sertarul și s-a dus la prânz. În aceeași zi, dar în cu tot o altă parte a țării, a coborât efectiv din cer o doamnă cu pălărie verde. Doamna ducea în brațe un acordeon, care după mărturia șefului de gară dormea adânc. “Nu-l treziți”, a spus doamna, “a călătorit toată noaptea”. A traversat peronul și a dispărut printre salcâmi, fără să mai fie văzută de nimeni, cu excepția unui copil de șase ani care însă nu vorbește încă. Stimați ascultători, vă rugăm în aceste minute să vă apropiați de fereastră. Nu trebuie să o deschideți, e suficient să vă uitați. Dacă afară plouă, ascultați ploaia. Dacă nu plouă, ascultați ce este. Întotdeauna este ceva. În acest moment în Bucovina un cald traversează un câmp de floarea soarelui. Nu vă întrebați de ce. E o știre verificată. Continuăm. La Observatorul Astronomic din Bârlad, care conform unei erori administrative, există încă din 1923. S-a constatat aseară că o stea mică de culoare galben-pal a coborât 13 centimetri. Atât. Astronomul de serviciu, domnul Pavel, a notat fenomenul în registru și a băut cafea. Cafeaua ne-a transmis el, era bună. Vă reamintim că începând de mâine toate scrisurile expediate în această săptămână vor ajunge la destinatari în ordine în care vor fi visate. Vă rugăm să aveți răbdare. Poșta nu este de vină. Poșta nu a fost niciodată de vină. În încheiere, un mesaj personal pentru domnișoara Eliza din strada Mătăsarilor, numărul 8. Pisica dumneavoastră s-a întors, stă pe pervaz, așteaptă să-i deschideți, domnișoară. Postul nostru se închide. Mâine la aceeași oră vă vom transmite din nou, dacă mai suntem pe aici. Probabil suntem. This is a public episode. If you would like to discuss this with other subscribers or get access to bonus episodes, visit vladfenesan.substack.com (https://vladfenesan.substack.com?utm_medium=podcast&utm_campaign=CTA_1)

Contact Transmisiunea de Seară

Guest appearances

Does not typically book guests

Based on episode analysis; this does not confirm that the show is currently accepting guests.